top of page

Banana bread cu afine si cacao, fara zahar adaugat


Banana bread cu afine fara zahar adaugat

Îmi doream de mult să fac banana bread, însă am tot amânat momentul. Zilele trecute am găsit în dulap o formă de copt rotundă pe care nu o folosisem deloc, așa că a fost una argument în plus să fac această banana bread, fără zahăr adăugat și fără lactoză.


Rețeta este extrem de simplă, poți folosi unt clasic sau unt fără lactoză și m-am inspirat dintr-o rețetă de brioșe pregătite săptămânile trecute. În funcție de vârsta copilului, o poți face cu cacao sau pudră de roșcove, fiind potrivită pentru bebeluși începând cu vârsta de 8 luni.


Ingrediente
  • 3 ouă

  • 300 gr iaurt sau smântână (am folosit un iaurt fără lactoză)

  • 120 gr unt topit (în cazul meu unt fără lactoză)

  • 3 banane bine coapte

  • 240 gr făină

  • 60 gr pudră de roșcove sau cacao

  • 2 lingurițe praf de copt

  • 2 lingurițe bicarbonat

  • un vârf pudră de vanilie

  • o mână generoasă de afine (proaspete sau congelate)

Modul de preparare

Într-un castron încăpător adaugi bananele pe care le pisezi cu o furculiță, iar apoi continui să adaugi ouălele, untul topit și iaurtul. Omogenizezi.


Apoi adaugi treptat făina, pudra de roșcove și praful de copt, bicarbonatul și omogenizezi, iar la final încorporezi afinele. Dacă îți rămân câteva, le poți presăra pe deasupra.


Pornești cuptorul și îl setezi la 170 grade, aer circulant.


Transferi compoziția în forma de copt, presari câteva afine pe deasupra și bagi tava în cuptor. O lași aproximativ 40 - 50 minute sau până ce trece testul scobitorii.


Scoți tava din cuptor și lași banana bread la răcit, înainte de a o tăia.


Spor la prăjiturit!


Comments


bottom of page