top of page

Conopida perfect rumenita


Azi mi-am amintit de conopida la cuptor pe care o pregăteam acum câtiva ani, ori de câte ori voiam ceva ușor și rapid. Cu conopida e relativ simplu. Îți place sau nu! :) Inițial consumam conopidă ca murături sau mâncare de conopidă pe care o pregătea mama sau chiar ghiveci de legume în care toamna punea și conopidă. Recunosc că eu o mănânc cu plăcere în oricare din variante.

Conopida la cuptor însă este un preparat super simplu și ușor de pregătit, pe care îl poți consuma ca atare sau ca și garnitură pentru alte mâncăruri. Gustul este ușor diferit, în sensul bun. Pregătind-o astfel, e ușor moale și crocantă în același timp. În plus, poți mânca la aceeasi masă cu copilul, ea fiind recomandată și bebelușilor începând cu 9 - 10 luni, din momentul în care încep să mănânce bucăți. Altfel, dacă bebe este mai mic și încă mănâncă numai piureuri, o poți pasa după ce o pregătești.

Ingrediente
  • Câteva buchețele de conopidă (în funcție de numărul de porții pe care le pregătești)

  • Ulei de măsline

  • Busuioc

  • Boia de ardei dulce

  • Sare (opțional și numai dacă bebe are peste 2 ani)

  • Fulgi de drojdie inactivă / Parmezan (opțional)

Modul de preparare

Rupi conopida în buchețele mai mici și o speli bine.


Ungi un vas cu ulei de măsline, personal am folosit un vas ceramic, dar la fel de bine poți folosi și o tavă, și așezi buchețelele de conopidă.


Stropești bine cu ulei de măsline și adaugi condimentele (boia de ardei dulce, busuioc și, opțional, sare).


Bagi vasul în cuptor la 180 grade (foc mediu) pentru 30 minute.


Când timpul de gătire s-a terminat, scoți vasul din cuptor și servești cald. Opțional, poți presăra fulgi de drojdie inactivă sau parmezan.


Poftă bună!

Comments


bottom of page