Acum că suntem foarte aproape de momentul în care va suna în mod oficial clopoțelul anuntând începerea oficială a școlilor și a grădinițelor, cele mai multe dintre mame se gândesc deja la pachețelul pe care urmează să îl pregătească zi de zi pentru cel mic sau la gustarea pe care să o aibă pregătită înainte de a pleca spre grădiniță pentru diminețile în care cel mic se trezește înfometat.
Eu am una bucată copil în dotare care, de cele mai multe ori, vrea să mănânce ceva în drum spre grădiniță unde o așteapta deja pregătit micul dejun pe care îl servește alături de colegi. Pentru astfel de momente am o listă întreagă de rețete, listă la care o voi adăuga și pe aceasta
Pătrățelele cu porumb sunt ideale pentru copiii și adulții care iubesc porumbul, se pregătesc ușor și sunt foarte gustoase reci. În plus, le poți servi în orice moment al zilei. Având în vedere ingredientele, sunt numai bune și pentru bebeluși începând cu vârsta de 10 luni.
Ingrediente
2 ouă
1 cană boabe de porumb fiert
1 cană lapte de vacă
1 cană mozzarella rasă (sau telemea/cașcaval pentru copiii mai mari și adulți)
1,5 căni făină
Oregano
Piper
Sare (opțional)
Modul de preparare
Preîncălzești cuptorul la 180 grade, cu aer circulant (200 grade căldură sus-jos).
Amesteci toate ingredientele într-un bol până se obține o compoziție ca o smântână groasă.
Amestecul astfel format îl torni într-o tavă de dimensiunea 20x30 sau mai mică, tapetată cu hîrtie de copt, și bagi tava în cuptorul preîncălzit pentru 30 minute sau până ce se rumenește pe deasupra.
Scoți tava din cuptor și o lași la răcit, după care o tai în bucățele de dimensiune potrivită, cât să fie ușor de ținut în mână de către cel mic.
Se păstrează în frigider, într-un recipient bine închis și se consumă în 2-3 zile.
Poftă bună!
Tocmai ce am facut-o si eu dupa ce am vazut reteta. Minunata si gustoasa, iar Emma este incantata! Multumim Mirabela! 🤗😘