top of page

Porridge cu ovaz si fructe, fara zahar


Cum în dimineața asta soarele se lăsă rugat să apară și afara era răcoare, am zis că e momentul potrivit pentru un porrdige, mai ales ca aveam zmeură proaspătă foarte gustoasă și iubită de ea in frigider.


Fulgii de ovăz sunt frecvent întâlniți în meniul Anastasie, și al nostru implicit, fiind printre primele cereleale pe care le-a consumat când am început diversificarea. De cele mai multe ori le consuma la micul dejun, dar și seara când am nevoie de o variantă rapidă. Partea frumoasă este că porridgeul de ovăz este un mic dejun potrivit pentru toată familia. În plus, fulgii de ovăz fierți în apă sau lapte pot fi oferițî și bebelușilor încă de la 6 luni.

Ingrediente

Pentru 3 porții:

  • 1/2 cană de fulgi de ovaz

  • 1 cană de lapte (vegetal sau de vacă)

  • 1 cană de apă

  • 1 linguriță de scorțișoară

  • un varf de sare (opțional)

  • 1 banană bine coaptă

  • 1 lingura de nuci/amestec de nuci (optional)

  • fructe proaspete sau congelate

  • sirop de arțar (sau miere), adăugat la final pentru cei care preferă gustul dulce mai puternic


Modul de preparare

Într-o cratiță cu fundul dublu amesteci fulgii de ovaz, cu apa și un varf de sare (optional). și pui pe aragaz la foc mare. Când amestecul ajunge la punctul de fierbere, dai focul mai mic și continui să amesteci din cand in când pentru a nu se lipi.


După aproximativ 5 minute după ce au fiert, adaugi laptele și continui să amesteci din când în când. Personal folosesc lapte de cocos, lapte de migdale sau lapte de vacă.


Când cantitatea de lichid scade și amestecul se îngroașă, adaugi banana tăiată bucăți mici, eventual stafide și mai lași 2-3 minute pe foc, după care poți opri focul.


După ce îl pui în recipientele în care îl vei servi, adaugi pe deasupra, în funcție de preferință, scorțișoară și nuci tocate sau ameste de nuci, zmeură, afine, cireșe sau fructe de pădure sau alte fructe, preferabil proaspete, însă la fel de bine merg și cele congelate.

Opțional, pentru copiii mai mari sau adulții care sunt obișnuiți cu gustul de dulce mai intens, mai poți adăuga, tot pe desupra, miere sau sirop de arțar.


Sper să iti placă și să devină una dintre opțiunile tale pentru micul dejun!

2 Comments


Mirabela Pop
Mirabela Pop
Jul 31, 2020

Multumesc pentru apreciere! Ma bucur ca va place 😊

Like

Simona Ela
Simona Ela
Jul 31, 2020

Este delicios! 🥰😘

Like
bottom of page